Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) anunță că în primul trimestru al acestui an au fost achitate, în baza polițelor RCA, despăgubiri cu aproximativ 30% mai mari față de aceeași perioadă din 2023, fiind plătite indemnizații totale în valoare de 1,56 miliarde lei., din care 940 milioane lei plătite de asigurătorii rămași în piață, 350 milioane lei de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) și 270 milioane lei de către sucursale.
Beneficiarii decontării directe a polițielor de asigurare RCA vor avea la dispoziție un termen limită în care să prezinte asiguratorului propriu decontul reparației vehiculului, altfel riscă să returneze suma primită prin decontare directă. Reparația va trebui totodată efectuată într-un service autorizat, prevede un proiect legislativ.
O situație în care un vehicul staționat într-un garaj privat al unui imobil de mai mult de 24 de ore a luat foc, provocând un incendiu care își are originea în circuitul electric al vehiculului și a cauzat prejudicii acestui imobil, intră în sfera noțiunii de ”pagube produse de vehicule”, în sensul Directivei privind asigurarea de răspundere civilă auto, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Introducerea polițelor RCA pe o lună a fost o eroare, pentru că reînnoirea nu se face automat și în acest fel s-a ajuns la o scădere a gradului de acoperire cu RCA, a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, sâmbătă, la Antena 3, citat de Agerpres.
Acolo unde-s reglementări multe și stufoase sunt și complicații mari. Iar logica diverselor norme și a combinațiilor dintre ele nu e întotdeauna direct vizibilă. De aceea, am trăit multă vreme cu impresia că, atunci când cumperi o mașină de la cineva, adică la mâna a doua, iar proprietarul are asigurare de răspundere civilă auto (RCA) valabilă, poate să ți-o cedeze, incluzând în prețul mașinii partea de acoperire rămasă. Iar tu să preiei RCA-ul cu tot cu mașină, până expiră.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunțat vineri că a transmis o adresă către Comisia Europeană (CE) prin care solicită în continuare desecretizarea scrisorii primite de la CE în data de 19 iulie 2018, de punere în întârziere cu privire la normele referitoare la asigurarea auto obligatorie RCA.
Groupama Asigurări, în parteneriat cu Viasat România, a anunțat că a lansat la nivel național un produs de asigurare care folosește tehnologia telematics.
Groupama Asigurări a anunțat recent că a lansat, sub formă de program pilot, primul produs de asigurare din România care folosește tehnologia telematics. În esență este vorba despre o asigurare al cărei preț va fi influențat de comportamentul în trafic al șoferului. Pe mașina asigurată este instalat un dispozitiv care urmărește anumiți parametrii în funcție de care este ajustat riscul șoferului și, în final, prima de asigurare plătită de acesta. Profit.ro prezintă criteriile care trebuie îndeplinite pentru a accesa produsul, cui se adresează acum și când va fi disponibil pentru toți șoferii din România.
Miniștrii de Finanțe și Transporturi au promis, marți, reprezentanților transportatorilor că noua lege privind asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) va fi votată de parlamentarii coaliției de guvernământ până la 18 mai, ultima zi de aplicare a ordonanței de urgență prin care au fost plafonate anul trecut tarifele asigurărilor.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt organizează licitație pentru furnizarea de produse alimentare